WWF derulează prima campanie de informare şi conştientizare a publicului din România, cu privire la cauzele şi efectele schimbărilor climatice.
Campania a fost lansată pe 29 martie, printr-un eveniment de conştientizare organizat în Parcul Herăstrău cu ocazia "Orei Pământului" (Earth Hour), când românii s-au alăturat milioanelor de oameni din întreaga lume care au stins lumina timp de o oră, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la fenomenul schimbărilor climatice.
Obiectivele campaniei sunt:
- Conştientizarea publicului ţintă cu privire la modul în care schimbările climatice afectează viaţa de zi cu zi;
- Informarea şi educarea publicului ţintă cu privire la acţiunile pe care fiecare persoană le poate întreprinde pentru a adopta un comportament prietenos cu mediul şi a reduce efectul schimbărilor climatice.
Activităţile care se vor derula în cadrul campaniei includ:
- prezentarea unor rapoarte şi studii cu privire la impactul activităţilor umane asupra mediului, efectele schimbărilor climatice în regiunea Dunăre-Carpaţi, impactul acestora asupra biodiversităţii şi comunităţilor umane;
- organizarea unor evenimente la nivel local, pentru a prezenta informaţii despre schimbările climatice, tehnologii alternative şi adoptarea unui comportament prietenos cu mediul, care să contribuie la prevenirea şi combaterea efectelor schimbărilor climatice.

